SoCruella - A Hate Story

SoCruella - A Hate Story XVII

2010-06-27T13:25:00.000-07:00

Dacă vă puteţi închipui, într-o dimineaţă senină de Paşti am fost acuzată de Socruella, nu doar că sunt suspicioasă, ci, nici mai mult nici mai puţin, că mă cert cu ea. Ce se întâmplase: Socruella începuse să îmi explice ce bine e să locuieşti la casă (mersi fain, eu sunt copilul blocului) pentru că ai minunata oportunitate de a grădini. Vă daţi seama că a sărit de parcă i-aş fi pus o petardă între picioare la replica mea simplă, domoală şi onestă: „Mie nu îmi place să grădinăresc...” şi m-a aruncat dintr-o dată în obligaţia de a-i explica de ce nu îmi place să grădinăresc. Orice răspuns de bun-simţ (nu am timp căci lucrez, sunt implicată în mai multe proiecte, în timpul liber prefer să citesc etc) a fost respins de la bun început: „Nu poţi lucra cu capul mai mult de patru ore pe zi!” (Really? Poate tu... Da’ acu pe bune, telectualo, nu te-a durut gura când ţi-a ieşit pitpalacul?)

Încerc eu să schimb subiectul conversaţiei, mai la stânga, mai la dreapta, şi îi mărturisesc cu timiditate că nouă ne-a plăcut foarte mult Parisul şi ne-ar plăcea ca într-o zi să ne putem stabili acolo. Până aici mi-a fost! Socruella, căreia nu îi place Parisul, şi nu se sfiieşte să o spună, deşi, dacă aş fi în locul, mi-ar fi ruşine să deschid gura, căci ea n-a petrecut acolo decât o zi şi jumătate, timp în care mai mult a dormit într-un hotel, decât s-a plimbat, a sărit iarăşi de fund în sus! Adică, cum îmi permit eu să spun că Parisul e frumos când ea a spus clar că nu e ?!?

Salvaţi de clopoţel! Sună o prietenă. Răspund. Mă întreabă ce mai fac. Socruella, care întotdeauna apare foarte aproape de tine când vorbeşti la telefon, aude şi răspunde şoptit: „Mă cert cu soacra, asta fac! De ce nu îi spui, dragă, că te cerţi cu soacra?”

SoCruella - A Hate Story XVI

2010-06-20T12:00:00.000-07:00

Dracu’ ştie de ce, Socruella a făcut o vreme foarte pe prietenoasa cu maică-mea. I-a promis că o ajută cu nu ştiu ce (până la urmă n-a ajutat-o, normal) dar între timp o tot antura, a pus-o şi s-o care săptămânal cu maşina la Piteşti la nu ştiu ce doctor dubios la tratament (nu că ar fi suferit de ceva, fizic, I mean) şi tot aşa. Chestia e că pe mine mă enervau cumplit aceste întâlniri, că Socruella nu mai găsea alt subiect de conversaţie (cum ar fi vremea, murăturile, telenovelele – Socruella fiind mare fană a ălora cu ţigani, sau menopauza) decât să îşi bârfească consortul: că măiculiţă cât suferă ea, că e măritată cu un animal lipsit de orice sensibilitate, că o ucide încetul cu încetul şi nu mai ştiu ce-i face. Sau nu-i face. Eu, care îl cunoşteam ceva mai bine pe consort decât maică-mea, care oricum se uită în gura oricui de parcă ar avea trei ani şi o cheamă domnul cu chelie din ambulanţa neagră să îi ofere cofeturi, i-o tăiam cât puteam. Cu mâna pe inimă puteam oricând declara că nu am mai văzut consort atât de iubitor, înţelegător şi iertător (şi, credeţi-mă a avut o groază de iertat). Cât de mult o iubeşte consortul pe Socruella nici eu nu bănuiam atunci. Atât de mult, încât între propriul fiu şi Socruella, consortul o alege pe Socruella, câştigându-şi astfel prin propriile merite numele de Socruell. Dar asta e o poveste tare urâtă, şi multe s-au mai întâmplat până atunci...

SoCruella - A Hate Story XV

2010-06-08T17:29:00.000-07:00

Vă promiteam ceva vreme în urmă că voi împărtăşi povestea lui Vali. Pentru a vă face poftă, promiteam şi că va fi una savuroasă. Savuroasă în sine nu este, de fapt este una al naibii de sick şi de twisted (parcă în engleză sună mai bine), dar, ce să-i faci, reclama e sufletul comerţului – sau al blogăneţei.

Cine este Vali? Ne-am mai întâlnit cu el până acum, este mai tânărul frate al Socruellului, cumnat, aşadar, al Socruellei. Nu mult mai tânăr. 5 ani. Povestea ce îl implică, aşa sick şi twisted cum este ea, e utilă, căci ne ajută să înţelegem mai multe despre Socruella. Adevărul este că şi nouă ne-ar fi prins al naibii de bine dacă am fi încercat să o înţelegem mai timpuriu. Povestea lui Vali şi-a dezlegat singură tainele în faţa noastră abia după ce Socruella şi-a autodeclanşat bombardierele faţă de noi.

Şi, totuşi, care este povestea lui Vali? Vali, proaspăt absolvent de facultate în toamna lui 1984 cu repartiţie în Bucureşti, ocupaţie inginer aeronave, începe să locuiască cu frăţiorul mai mare şi cumnăţica, căsătoriţi de câţiva ani, copil mic, ceva probleme în căsnicie, ceva probleme financiare. “Fratele meu m-a rugat să-l ajut”, mi-a spus V. atunci când l-am întrebat de ce a ales să locuiască cu cei doi (vă place expresia “cei doi”? aşa se referea Socruellul la mine şi la my better-half de îndată ce a aflat că urmează să ne căsătorim, dar tare târziu am aflat-o şi pe asta, şi pe altele). V. a ajutat. A plătit chirie, a participat la cheltuielile casei, a gătit, a curăţit, a cărat cartofi şi varză de pus la murat pe balcon, a mers în toate concediile şi vacanţele cu cei doi, prietenii lor erau şi prietenii lui, problemele lor erau şi problemele lui, date-uri nu avea, femei nu cunoaştea (oare de ce?), le-a crescut copilul (în locul lor! până în ’89 erau ocupaţi cu distracţiile după ’89 cu “cacariele”), a despăducheat-o (literalmente!) pe Socruella şi aşa mai departe. Cât timp? Păi vreo 15 ani. Omu’ avea deja vreo 40. Ce s-a întâmplat după 15 ani? Păi a întâlnit şi el, în sfârşit!, o fată (la job, că de, era cam departe şi Scoruella nu avea drum pe acolo) şi s-a însurat. Ce a zis Socruella? Păi ce să zică, că e un monstru care o părăseşte pentru altă femeie, nu a mers la nuntă şi, de altfel, nu a vorbit cu cumnatul şi aleasa acestuia timp de 7 ani şi pe my better-half l-a întors complet împotriva lui: “Monstrul m-a părăsit! Dacă mai vorbeşti cu el, nu mai eşti fiul meu! Ori eu, ori el!” şi a declarat ca nu mai poate de suferinţă şi este într-o cumplită depresie, aşa că a invitat prietenii să îi sufle în fund, dându-se peste cap şi văitându-se pe şapte cărări cum a părăsit-o pe ea cumnatu-su. Depresia a ţinut-o zece ani. Nu, nu i-a afectat în nici un fel viaţa profesională. Nu, nu a avut absolut nici o tentativă de suicid. Da, ea şi problemele ei erau cele mai importante. Nu, soacră-sa, mama celor doi bărbaţi, V. şi Socruellul nu i-a zis nici dă-te mai încolo. Nu, nici socru-su nu i-a zis.

O întrebare mare şi tare am şi eu: Ce fel de cumnată turbează de durere că i s-a căsătorit cumnatul? Pe bune, poate mă luminează cineva, că vorba Socruellei, sunt tare proastă!

Original comments:

1. Una Says:
June 10, 2010 at 12:37 pm

Te pup, bine te-am regasit.
Nu esti decat foarte afectata, inca, de mizeriile care ti-au luat din prima in raspar norocul..Cred ca primul raspuns ar fi ca doar o cumnata care s-a considerat cca 15 ani posesoare de doi barbati in casa. Dar eu cred ca sarmana ta socrela e doar o tanti posesiva si acaparatoare de energii. Tot ce-i in jur ii apartine, tot ce vine in impact direct cu posesiunile proximitatii , trebuie musai discreditat, anulat..

2. me Says:
June 11, 2010 at 1:40 am

Una, bine ai revenit! Cum te simti?
Ai dreptate, si eu cred ca trateaza oamenii drept niste posesiuni/price tag-uri si ia foc cand apare altcineva in peisaj. Ea e l’obellico del mondo si detinatoarea adevarului absolut. Mi se pare ca ii lispeste un dar fundamental: putinta de a fi fericita. Uf.

3. shmeny Says:
June 11, 2010 at 11:36 am

din pacate, am intalnit si persoane tinere dornice sa adopte aceste afectiuni psihice. vampirismul energetic si nu numai se manifesta la toate varstele. cred ca si in tinerete soacra-ta era la fel. ardea cam totul in jurul ei. parjolea campiile si otravea fantanile. acum mai conteaza foarte mult si cum reactionezi in fata unei astfel de persoane. cel mai amuzant este s-o ignori, asta o face sa se zvarcoleasca in spume. dar in cazul vostru e cam tarziu

SoCruella - A Hate Story XIV

2010-05-09T17:28:00.000-07:00

Long story short, Socruella nu dădea doi bani pe căsnicie. Un soţ, după cum a declarat de altfel de nenumărate ori, era doar un accesoriu de care puteai „scăpa oricând”. În lumea ei mică, desigur, jurămintele şi promisiunile nu aveau nici o valoare iar dragostea nu exista. Mă întreb atunci de ce o pretindea de la ceilalţi, bătând cu pumnul în masă, că doar aşa se obţine dragostea, nu?, în calitatea ei incontestabilă de buric al lumii.

Vă mai amintiţi cum, în pragul nunţii, Socruella se forţa cât de cât să păstreze aparenţele şi să-mi găsească vreo laudă, în lipsă de altă inspiraţie, pretinzând că de când suntem împreună, my better-half o vizitează mai des şi „se poartă mai frumos cu părinţii”? Well, nu era adevărat. La fel de des o vizitase şi la fel de frumos se purtase şi „înainte”. Nici nu se odihniseră însă bine nuntaşii, când Socruella a început să pretindă că, „după”, my better-half o vizitează mult mai rar şi „se poartă mai urât cu părinţii”. Inutil să spun că nici acest lucru nu este adevărat. Nu s-a purtat niciodată „urât” cu părinţii (nu a ridicat vocea decât atunci când i s-au aruncat mitocănii ordinare în faţă în mod direct, nu a înjurat, nu a blestemat şi nu a jignit nici măcar când i s-a furat dreptul, şi nu a răspun niciodată jignirilor cu care avea să ne fericească Socruella de-a lungul timpului în lungi mailuri), pur şi simplu, pentru că este un om care se poartă frumos cu toată lumea. Chiar cu cei care nu merită.

După cum vă veţi convinge însă pe parcursul relatării, altceva însemna pentru Scoruella a te purta frumos: A te purta frumos pentru ea însemna a-i permite să îţi dicteze viaţa, a face ce „crede ea că e mai bine pentru tine” să faci şi a nu crâcni în faţa ei – căci, altfel, desigur, însemna că te porţi urât. Conform acestei definiţii, da, ne-am purtat foarte urât! Singurul lucru pe care îl regretăm este că nu ne-am purtat atât de urât încât să nu o trimitem călduros la origini de la primele sfaturi de „bine”.

Cu câteva zile înainte de primul Crăciun petrecut împreună în calitate de familie mareeeee şi fericităăăăăăă, pentru a spori atmosfera sărbătorească, my better half a primit următorul mail, Socruella lansându-şi astfel tirada şi în scris (din nou, agramatismele şi greşelile de scriere îi aparţin):

“Pensia mamai poate sa fie trecuta pe card daca ea merge personal la oficiul postal de care aparine, completeaza un formular si solocita explicit acest lucru. Mie imi este clar ca ea nu poate face singura aceasta operatiune.

Marti am dus-o la Parlament ca aveam noi o conferinta. Cineva a plimbat-o o ora sa vada Parlamentul, incet, fara graba la sala de sedinte. Cand s-a intors m-am speriat.

Era extrem de rosie la fatza, clar cu tensiunea crescuta mult. I-a fost cam rau, inclusiv ieri, dar nu s-a plans (cand nu se plange chiar ii este rau). [păi dacă nu mai poate de rău, ce căută în excursie la Parlament? speră să nu o prindă moartea când o vizitează pe acasă? nu mai zic, că de „rău” ce îi era, un an mai târziu a plecat în excursie în Israel, iar acum... ei, dar mai aşteptaţi dumneavoastră puţin, să aflaţi cât de vioaie este acum!]

In plus, doctora i-a suspendat tratamentul cu citostaticele pentru leucemie pe o luna jumate fiindca a inceput sa faca mari probleme la rinichi (s-a vazut din analize). Ea nu stie nimic despre motivele intreruperii. [acesta era o minciună ordinară; mama Scoruellei nu a făcut NICIODATĂ tratament cu citostatice, aşa că nu avea ce întrerupe; rămâne în istoria Socruellei drept prima minciună oficială înaintată în scris]

Te rog mult sa o suni si sa stabilesti cu ea o zi in care te poti duce cu ea la posta sa isi rzeolve problema. O putem aduce noi pana la scoala.

Te mai rog sa ii spui uneori Babuin. Uneori lacrimeaza tare si spune: N-o sa mai aud niciodata la telefon: Ce faci, Babuin? Sufera foarte tare de raceala ta si sufera autentic. [ăăă ?!? da’ alte pretenţii mai ai? apropos, nu ştiu dacă v-am povestit, dar de la începutul relaţiei noastre, Socruella solicita în continuu ca, de câte ori vizităm, să aducem bomboane pentru mă-sa; să vă mai spun că baba bătrână şi bolnavă, consuma doar cele mai scumpe bomboane – vreo 300.000 de lei cutia, acum 3, 4 ani, din cel mai scump Mall din Bucureşti?; iar „babuin” nu i s-a spus niciodată de „drag”, ci de proverbul „maimuţa cu cât se urcă mai sus, cu atât i se vede fundu’ mai bine”, babuinii fiind specia de maimuţe cu unul dintre cele mai evidente „modele dorsale”, aşa că ar fi mai bine să şadă domol şi să-şi ţină nasul în treburile ei de femeie bătrână şi bolnavă, nu în ciorbele noastre!]

Stiu ca “dragul mere inainte, nu mere inapoi” [foarte bine ştii, poartă-te în consecinţă atunci şi păstrează tăcere], mai stiu ca s-a purtat mizerabil in mai. [atunci când urla că eu sunt Diavolul şi my better half se căsătoreşte cu mine ca să o omoare pe ea? aha, îmi amintesc! da' parcă zicea şi că se omoară tot atunci ?!?]

Dar nu a existat doar acel moment in relatia voastra, dimpotriva. Sunt 28 de ani in spate, de multa dragoste, crestere, grija, duiosie. [tocmai de aceea, măi dragă, my better half se aştepta ca bunică-sa să se bucure pentru el că se însoară iar „comportamentul” ei este, cu atât mai mult - nu că ar fi fost nevoie de vreun motiv suplimentar, de neiertat]

Tu ai avut mereu o familie langa tine. [aşa se zice când familia te obligă să renunţi la carieră de dragul ei? eu credeam că nici „familie” se mai poate numi!] De aceea intelegem ceva mai greu faptul ca nu mai ai relatii directe, personale, cu noi [mai jos veţi descoperi ce înseamnă relaţii „directe” – cam acelaşi lucru cu fenomenul „privatului” de care vă vorbeam mai deunăzi]….interesant, pe modelul Vali! [oho, şi uitasem, Madam, cât de repede ai aruncat pastila asta de otravă; în episodul următor: vizorul pe Vali! stay tunned! e o poveste atât de savuroasă, încât nu v-aţi dori să o pierdeţi]

Sa spunem ca dintre noi toti cei ramasi in urma, eu sunt cea mai rezistenta si cea care explica mereu si mamei si lui [soţul Socruellei] ca e normal sa iti iei distanta, [păi şi din nou, atunci de ce nu taci?] impiedicandu-i (pe [soţul Socruellei] in special) sa iti faca reprosuri [să vă mai spun că my better half a verificat imediat această informaţie, iar tatăl său, încă neprelucrat de Socruella în acele timpuri, i-ar răspuns: „[My better half] ce prostii vorbesti? Chiar ca nu am nimic – in afara de faptul ca am avut o saptamana cumplita, in fiecare zi am venit si voi veni acasa pe la 8-9 (cu ieri dupaamiaza implanturi la dentist in numar de 4 ca ma doare toata gura si tot capul si sunt umflat la fata). Dimpotriva, mi-e tare drag sa ma gandesc la tine si ma bucur ca esti bine si ca ati luat rezultate asa de bune! Te sarut pui iubit!]: urasc reprosurile si stiu ca au efect contrar. [păi şi atunci de ce boii fermierului le faci?]

Imi este foarte dor de tine, de tine ca persoana. Am sa ti-o spun insa cat de rar posibil, nu vreau sa te exasperez.” [poate îmi explici şi mie cum mori tu aşa de dorul lui, când ne distrugem aproape fiecare weekend ca să îţi vizionăm ţie faţa acră?; sau, după cum ai mărturisit cu alte ocazii, ţie de fapt de timpurile în care my better half era necăsătorit şi dormea la tine singur, îţi e dor?; timpul merge înainte şi nu înapoi, măi scrofuella, iar un om căsătorit doarme, trăieşte şi îşi vizitează părinţii cu... soţia! sau poate totul este o sugestie foarte subtilă de Crăciun fără soţie ?!?]

Original comments:

1. shmeny Says:
May 9, 2010 at 6:44 pm

cata energie onsumata aiurea. pana si ea stia ca face degeaba toate astea, cred eu. doar ca se hranea cu propriul venin

2. me Says:
May 11, 2010 at 3:15 pm

Ca se hranea cu propriul venin, e clar, dar ma gandesc: daca in mintea ei innodata, ea spera totusi sa ne despartim? Ma gandesc ca altfel nu avea sens, de pilda, jocul cu fotografiile
Si uite, de cate ori o intreba cineva mai indepartat ce face fiul ei, nu spunea niciodata ca e casatorit (in interviul pentru Tango de care iti spuneam, desi era eram casatoriti de aproape sase luni, nu a simtit nevoia sa mentioneze acest lucru; my better half s-a suparat rau atunci). Uita foarte repede si foarte convenabil acest lucru Doar era o bagatela care nu valora nimic!

SoCruella - A Hate Story XIII

2010-05-06T17:27:00.000-07:00

Şi totuşi, nimic nu se compară cu sfaturile de căsnicie pe care ţi le dă o SoAcră (Socruella are de altfel o cană cu această minunată inscripţie, primită în dar de la prietenii ei). Haideţi să ne abatem puţin de la povestea noastră şi să aruncăm un ochi pe sfaturile Socruellei servite calde în curticica din spate, nici mai mult nici mai puţin, după nuntă! Nici nu se încheiase bine luna de miere, când m-am trezit pe post de cetăţean turmentat de atâta bunăvoinţă şi sofisme miraculoase:

„căsătoriile lungi sunt divorţuri ratate, tot aşa cum divorţurile sunt căsătorii ratate” (dar, madam logician, divorţul este, prin definiţie, o căsătorie ratată, în timp ce căsătoria nu are nevoie de termenul „divorţ” pentru a se defini!)

“doar cuplurile anoste şi lipsite de imaginaţie nu se înşeală – proştii!” (tii, da’ ce bine le zici! păi tu mereu te dăduşi tare deşteaptă şi plină de imaginaţie; ce zici, o punem de un silogism?)

“cuplurile nu stau într-o relaţie de dragoste, dragostea nu există” (pe bune? dar în ce stau? într-un picior?)

“cuplurile stau în drag, dragostea aia entuziastă de la început dispare, rămâne dragul” (ei, nu zău? eu ştiam că dragul ăsta e semn de despărţire, încheiat de socoteli şi închis de geamantane!)

“eu nu cred că n-au intervenit niciodată gânduri sau planuri de divorţ în cuplurile lungi, ci pur şi simplu oamenii s-au gândit mai bine ce pierd şi ce câştigă divorţând” (deci, tu nu divorţaşi că avuseşi de câştigat masiv, nu?)

„decât să îl iubeşti pe Georgică e mult mai bine să iubeşti cauze şi să încerci să mergi în direcţia lor, e mai puţin riscant şi, în timp, poate să producă şi modificări sociale” (ăăă? poate, poate! şi nişte unt pe pâine!)

“pentru mine, lupta pentru dreptatea si demnitatea femeilor este o cauza clara, cu care mă pot trezi si culca” (ia uite, frate, puteam să pun pariu că tu nu ştii ce e aia demnitate; oricum, eu aş zice să te culci mai bine cu bărbatu-tu)

“niciodată nu m-am depărtat de asta, nu s-a întâmplat niciodată să fiu comodă în relaţia cu această cauză” (băi, se vede! eşti aşa scorpie ca să demonstrezi necesitatea luptei pentru cauza demnităţii femeilor prin lipsă, nu?)

Şi începe Socruella să îmi peroreze cum soţul şi soţia nu trebuie, Doamne fereşte!, să fie prieteni, ci, bineînţeles, să aibă „amici” de sex opus cu care vorbesc chestiile pe care ar trebui să le vorbească între ei; băi, şi amicii ăştia sunt tare importanţi, te întâlneşti cu ei „în privat” şi spui tot soiu’ de secrete pe care partenerului nu tre’ să le zici nici picat cu ceară! Treaba asta cu privatul este un laitmotiv al Socruellei. De când îmi jura mincinos că vrea să îi fiu o fiică şi să fim toţi o familie mareeeeeeee şi fericităăăăăăăă şi a doua zi şi îl suna pe my better-half să se întâlnească în privat şi până acum l-am tot auzit. Şi o să-l mai auziţi şi voi. Şi ştiţi care e şmecheria: că tot timpul oamenii vorbesc „în privat”, dar fără a-şi propune să o facă şi fără a bate cu pumnul în masă că ei vor să vorbească „în privat”. Şi ştiţi de ce nu îţi înfundă urechile cu „privatul” lor? Că nu au nimic de ascuns, dom’le! Ei, dar Socruella are mereu o otravă de picurat, un ac de împuns, o răutate de scuipat, doar nu te pui cu ea!

Dar, vedeţi voi, arătându-mă eu cam „suspicioasă” cu pretenii aştia de sex opus care tre’ musai să ştie diferite intimităţuri şi lucruri bine ascunse de partener (nu-i aşa? oameni căsătoriţi, în toată firea, în loc să ne bucurăm unul de celălalt, hai să ne pierdem vremea cu „prieteni de sex opus” că doar-doar om bea un pahar mai mult şi om trece şi la alte activităţi recreative, cum se întâmplă deseori între „prietenii de sex opus”), Socruella îmi dădu exemplul domniei sale, când făcu baie în hot tub dezbrăcată cu dl. M.M. de la Cluj, om însurat cu doi copii, ce se cam codea el să îşi dea jos toate hăinuţele, când l-a invitat Socruella fermă: „Hai, băi Mirceo, dă-ţi chiloţii aia în jos şi intră aici, ce aştepţi?”

(ĂĂĂ!!! NU VOIAM SĂ ŞTIU ASTA!!!)

Original comments:

1. shmeny Says:
May 6, 2010 at 7:37 pm

da vad ca tu ai si stat s-o asculti. ma mir cum de ai tinut minte toate ineptiile. jeez! oricum ma intreb de unde atata rautate

2. me Says:
May 6, 2010 at 10:20 pm

Memoria e ghinionul meu, uneori. Nu pot uita nici o traznaie.
Si eu m-am intrebat deseori de unde atata rautate, am intors viata Socruellei pe toate fetele, m-am gandit, m-am razgandit, dar n-am descoperit nimic… Poate e pur si simplu innascuta

3. shmeny Says:
May 7, 2010 at 11:04 am

da, ajung la concluzia ca da. e ceva natural. eu uneori imi impun sa fiu rea si nu reusesc

4. me Says:
May 7, 2010 at 9:01 pm

Stiu. Te cuprind remuscarile, parerile de rau, mila. Asa e cand ai inima frumoasa

SoCruella - A Hate Story XII

2010-05-03T17:26:00.000-07:00

Încercam odată să stabilesc împreună cu mai tânărul frate al Socruellului consort dacă Socruella are vreo calitate. Pozitivă! Să ne înţelegem! Una singură a putut fi identificată de mai tânărul frate: bucuria Socruellei de a face cadouri. Fie vorba între noi, eu nu am căzut de acord cu aceasta. Şi am şi ceva motive…

La prima mea „Happy Birthday” după căsătorie, Socruella s-a bătut cu palma în piept şapte grade de rudenie că îmi va face un cadou deosebit: un câine. Trecând peste faptul că este aberant să îi cumperi unui cetăţean animal fără să îl întrebi de şi ce anume îşi doreşte (oricum, patrupezi trebuie aleşi de viitorul proprietar, nu de terţi), v-ar mira foarte tare să vă spun că, odată animalul târguit, nici că a mai venit vorba vreodată că ar fi al meu? Sincer, nu aş putea spune că îmi pare rău că nu mi l-a mai dat, dar gestul rămâne unul odios.

Multe s-au schimbat după căsătorie. Cel mai tare m-a frapant disperarea Socruellei de a-mi găsi vreun defect. Nu că n-aş avea (probabil am suficiente cât să dau şi la alţii), dar tăcând şi înghiţind toate aceste măgării întru speranţa răsplăţii vieţii după Socruella, nici nu am dat vreodată vreun motiv de „zâzanie”, rămânând zâmbitoare şi nemişcată în colţişorul meu. Să nu credeţi însă că aceasta ar fi mulţumit-o pe Socruella.

Trebuind să scornească şi ea totuşi ceva, la un moment dat a început să repete ca papagalul că sunt suspicioasă. Orice aş fi spus, despre orice subiect posibil, Socruella o trântea sistematic: „A, eşti suspicioasă!”

Prima oară mi-am auzit-o când am refuzat invitaţia Socruellei de a merge împreună la nunta unei fete cu care, de altfel, nu schimbasem niciodată mai mult de un „Bună” – „Bună”. Nu am înţeles niciodată de ce ar fi reieşit de aici că sunt suspicioasă.

Cuvântul a fost repetat ulterior de Socruella şi a sa mamă până la epuizare. Pe a sa mamă am reuşit de altfel şi să o prind odată la cotitură, să-i demonstrez că de fapt ea era cea suspicioasă: Într-o scurtă vizită la Hunedoara, ieşisem să mă întâlnesc cu o prietenă, B, din localitate. Când m-am întors, am fost luată desigur la bani mărunţi, cu cine am fost şi ce am vorbit. „Mi-a spus B că se simte rău la şcoală [era profesoară de engleză], în cancelarie toţi bârfesc, iar ea este izolată şi nu reuşeşte să se apropie de nimeni”. Nici nu apuc să termin ce aveam de spus, că mama Socruellei se dezlănţuieşte urlând: „Minte! Minte! De ce ar bârfi profesorii la şcoală? Maică-sa [mama lui B, casnică] este o nenorocită care bârfeşte într-una!” (Ăăă ???)

Original comments:

1. thescreamofthebutterfly Says:
May 4, 2010 at 3:06 pm

Multumeste-te cu “darul” Socruellei, si nu-l cauta la dinti. Mai bine nimic, decat altceva. Eu, de exemplu, nu primesc niciodata nimic de la my Socruella si am constatat ca este foarte bine asa. Asta s-a intamplat atunci cand mama mea mi-a povestit ca de ziua ei, timp de 10 ani, a primit de la Socruella ei cate o oala, o cratita, un lighenas,o alta oala, o alta cratita, un alt lighenas etc. de care oricum nu avea nevoie.

2. me Says:
May 4, 2010 at 6:24 pm

Iti dai seama ce fericire te cuprinde cand primesti de la Socruella proprie o oala?!? Stii ce ma gandeam? Ca se poate si mai rau: de pilda, sa iti ofere o camasa pentru partener! =))
Cel mai tare a fost cand, intoarsa din America, mi-a adus doua tricouri de 2 dolari bucata, cum aveam sa aflu cand am ajuns si eu in America. Am mai primit un cadou foarte interesant de la ea, dar despre el va fi vorba mai incolo. Tot mai incolo apar si detalii despre cum mi-a furat unele dintre “cadourile” oferite!
Oricum, sa stii ca nu mi-a mai dat cainele cela! Inlocul cainelui, am primit niste matanii “sfintite”! =))

3. corinamirela Says:
May 5, 2010 at 4:16 pm

Cineva ar trebui sa faca un film pe subiectul tau
Un fel de Meet the In-lows european. Haios, tragic, tema e universala. Imi place viziunea ta detasata oarecum, tu vezi si scrii totul cu ironie si un pic de umor negru. Si mi-am amintit cu ocazia asta ca in orasul meu de bastina, Hd, mai cunosc cateva scorpii…:-)

4. me Says:
May 5, 2010 at 5:44 pm

Multumesc mult, Corina. Cu un asemenea exemplar, a trebuit sa imi scot umorul de sub saltea caci e singura arma buna impotriva otravurilor. Sa nu fie ceva in apa la HD care naste monstrii… sau in somn… Macar sper ca celelate scorpii sa nu se considere feministe!=))

5. shmeny Says:
May 6, 2010 at 7:34 pm

acum stiu ce-ti cumpar de ziua ta )
glumesc.
in rest nici nu mai am cuvinte

6. corinamirela Says:
May 6, 2010 at 7:37 pm

Scorpiile ce le stiam eu erau doar alcoolice. (Dar sa stii cu adevarat ca e ceva in apa din orasul amintit, daca ai stii cum ai nimerit-o- numai buna nu e, dar asa e probabil apa in Ro, o alta poveste nasoala…Desi daca ma gandesc, si in America e o apa oribila la gust(in Florida unde am fost eu), dar macar nu e infectata cu microbi si bacterii..).In orice caz, persoanele de care mi-am amintit eu sunt doar exemplare palide in comparatie cu madam cianura…
Succes, pe curand! O saptamana minunata!

7. me Says:
May 6, 2010 at 10:17 pm

@ Shmeny, ia si niste tamaie!
@ Corina, alcoolul e si una dintre problemele Socruellei. Minim o sticla de vin pe zi, maxim cat se poate. Cine stie, poate tot de la apa i se trage
Si la noi (Indiana) apa este foarte proasta. Are un gust statut. De fapt, in zona noastra cel putin, nu se bea apa de la robinet si, de obicei, oamenii isi cumpara filtru pentru apa de gatit. In New York am batut cea mai faina apa vreodata – limpede si rece. Din copilarie nu mai prinsesem asa ceva!
O saptamana minunata si tie!

SoCruella - A Hate Story XI

2010-05-02T17:25:00.000-07:00

Cu nervi de oţel, încă tăceam, deşi începusem să mă întreb, din ce în ce mai des, dacă coşmarul va înceta vreodată. Există jdemii de tipuri de personalităţi nesuferite sub cer, dar totuşi, chiar e posibil ca un om să facă parte din toate ?!? Spre ghinionul meu, Socruella reuşea această performanţă.

Spre ghinionul lui my better-half, Socruella reuşea şi performanţa de a fi o mamă invidioasă pe propriul copil. Şi, cu siguranţă, neiubitoare. Sincer, nu am mai auzit până acum de părinţi care să îşi oblige fiul să demisioneze de la jobul care îi place şi care îi poate oferi cariera dorită, de teamă că succesul profesional al acestuia le-ar putea umbri lor „evoluţia profesională” şi goana după bani şi funcţii. Nu am mai auzit nici de părinţi, care, odată ce şi-au demisionat fiul, l-au trimis într-o gură de iad şi dead-end carieristic al cărui nume nici măcar nu au avut amabilitatea de a-l ţine minte. Nu am mai auzit nici de părinţi, care, odată ce fiul reuşeşte, prin propriile forţe, să obţină un nou job, mai apropiat de aspiraţiile, ambiţiile şi pregătirea lui, să se dea cu fundul de tavan încercând să-l convingă să rămână în fundătură că de, noul job ar fi prea bine plătit pentru el. Şi nu am auzit nici de părinţi, cu prieteni, relaţii şi dare de mână care să nu mişte un degeţel pentru propriul lor copil, tare mult plăcându-le să îl ştie sărac şi nefericit profesional (şi nefericit personal, desigur, dar de asta vă veţi convinge dumneavoastră mai încolo).

Noul job era un ghimpe între bucile Socruellei nu doar pentru independenţa financiară asigurată (să nu vă închipuiţi că Socruella scuipa vreun leuţ, dar ştiţi cum e, când portofelul începe să-ţi ţină de cald, nu te mai bucuri la castronul de ciorbă nesărată oferit cu mărinimie de părinţii iubitori când îi vizitezi), ci şi datorită faptului că my better-half avea un program flexibil şi lejer, care nu îl ţinea legat de un scăunel într-un birou sufocant: „Vai, dar tu nu te duci la birou? Staţi prea mult timp împreună!” (Şi de ce te deranjează asta, Madam Cianură?)

SoCruella - A Hate Story X

2010-04-25T17:24:00.000-07:00

Ei, dar nici o vorbuliţă nu am apucat încă să vă spun despre jocurile Socruellei, o femeie atât de inventivă! Jocul cu farfuriile îmi pare acum banal: Socruella aşeza cu mare grijă farfuriile pe masă, încât farfuria mea să fie cât mai departe de cea a lui my better half; eu, fată vigilentă, observam şi mutam farfuriile astfel încât ale noastre să fie alăturate; Socruella le muta la loc şi tot aşa. Până la urmă câştigam. Sigur, după o confruntare directă, smulgându-i farfuriile din mână şi suportându-i comentariile retarde: „Vai, dar nu vrei să stai lângă mămica ta?” (Nu, văcuţă, că de asta mă măritai! Ca să nu mai zic că la douăzeci şi de ani, e penibil să ţi se vorbească despre „mămica ta”!)

Mult mai interesant era însă jocul cu fotografiile. De unde de ne-unde (din propriile resurse, să ne înţelegem!), Socruella găsii (adică păstrase) poze cu foste prietene ale lui my better-half (v-am spus însă că, la timpul potrivit, nu le suferise pe nici una!) Ei bine, draga de Socruella, grijulie cum o ştiţi, era mereu atentă, când o vizitam, să plaseze subtil câte o fotografie în noptiera camerei în care dormeam. Doar-doar voi crede eu că my better-half le pune, mă voi supăra şi, cine ştie, voi divorţa! Păi, nu-i aşa? Că eu oi fi nătângă! Odată ce m-am lămurit că Socruella (nici măcar mămiţica ei) este cea care le furnizează, am avut un moment de cugetare: ce să fac? Întrucât niciodată nu mi-am dorit nimic mai mult decât liniştea, am tăcut, nu i le-am rupt în cap şi nici nu i-am scris mesaje de inimă dulce pe ele, cum îmi venise ideea pentru un moment, ci le-am luat frumos, una câte una, după cum mi le livra, şi le aruncam la gunoi.

Procesul a durat aproximativ un an, dar am câştigat şi acest joc: acum nu mai are nici o poză! (Decât cele păstrate cu sfinţenie pe laptop – nu i le-am şters; lasă, să îi ţină de urât la bătrâneţe, că altceva/cineva nu are cine!)

Original comments:

1. corinamirela Says:
April 26, 2010 at 5:42 pm

Scrii chiar magic, draga mira, te citesc cu mare placere (si-mi doresc parca tot mai mult sa fii cineva aproape de mine, sa beau cafele cu tine din cand in cand) pacat ca subiectul e probabil amar pentru tine. Eu nu am avut niciodata o soacra,dar am un baiat…ma gandeam deseori ca daca pe mine soarta m-a protejat de soacre, nu inseamna ca subiectul nu ma atinge- dar sincer, nu as putea sa fiu niciodata, nici in cosmarurile mele ca soacra ta…Ce norocoasa insa as fi sa am o nora ca tine…
Cine stie ce o mai fii pana creste baiatul meu mare…Sper ca la tine totusi s-aclarificat sau incheiat seria de necazuri cu socruela. Macar esti cred la distanta de ea, si nu numai in km.
Te salut cu mult drag.

2. me Says:
April 27, 2010 at 4:16 pm

Multumesc din suflet! Atat de mult m-as bucura sa ne intalnim odata…
Si-i tare frumos sa aud ca cineva si-ar dori o nora ca mine
Lucram de zor la distanta, ne mai atinge cate o tentacula, mai inaltam un parapet, dar speram ca in curand totul va fi bine.
Te imbratisez cu drag!

SoCruella - A Hate Story IX

2010-04-19T17:23:00.000-07:00

Să vă mai spun că vacanţa aceea ne-a fost distrusă de Socruella care ne-a arvunit dog-sitter-i şi paznici de casă (gratis, desigur! adică, nu, nu gratis! am avut şansa de a locui în fundul pământului vreo patru săptămâni, vreme în care Socruella voiaja la resorturi ultra all inclusive!) şi abia am reuşit să ne întoarcem la noi acasă: „Vai, dar nu v-a plăcut aici? Vai, dar de ce nu rămâneţi cu noi?” Nici întorşi acasă nu am fost scăpaţi, căci două zile mai târziu au apărut telefoanele: „Vai, dar e atât de cald! De ce nu veniţi să staţi la noi, unde e aer condiţionat?” (într-adevăr, Socruella avea aer condiţionat… în dormitorul ei!)

Multe şi nemărunte ne-au auzit urechiuşele vara aceea: „Vai, Berceniul e atât de urât! (nouă ne place!) Faceţi un credit să vă mutaţi mai în centru, mai aproape de noi (adică în Voluntari!), se construiesc blocuri noi pe stradă noastră, dacă vindeţi ce aveţi şi mai faceţi unul sau două credite, vă puteţi cumpăra un apartament cu două camere lângă noi (ei, nu zău, cucoană, să îmi mănânc tinereţea înglodată în credite pentru plăcerea de a locui la capătul celălalt al oraşului într-un apartament identic, de a face două ore în loc de douăzeci de minute până la Kilometrul 0 şi de a îţi deschide ţie uşa de trei ori pe zi, venită în misiune să îmi miroşi ciorba şi şosetele ?!?) Dar de ce nu vă faceţi casă în Baloteşti? (Ăăă… în ce ţară e Baloteştiul? Ăăă… în România… aha, terenul ăla pe numele tău… pe gratis ni-l dai, dar tot pe numele tău rămâne… aha… vai, tu, ce drăguţă eşti!)

Ei, dar cireaşa de pe tort! Nici nu ne desfăcusem încă bagajele din călătoria de nuntă, că Socruella a atacat: „Când faceţi un copil?” (Aaa… ai zis ceva?!? ) cu variantele: „Vai, [my better half] trebuie să faci o fetiţă! Abia atunci te-aş vedea în sfârşit şi pe tine pe deplin cucerit şi îndrăgostit de cineva [pardon, cucoană? deci, de mine nu este pe deplin îndrăgostit ?!?], te-aş vedea ca pe o plastelină [ăăă?]; plus că eu îmi doresc fetiţă, căci pentru mine va fi o experienţă nouă [who the fuck cares what you want ?!? this is about US!!!]”

Respectiv, cu o voce gravă, plină de durere: „Trebuia să fac o fată. Dacă aş fi avut o fată, ea ar fi făcut copii când aş fi spus eu!” (Helăuuu! Spitalul de nebuni? Mă aude cineva ?!?)

Original comments:

1. shmeny Says:
April 22, 2010 at 2:25 pm

eu sunt fata. ma rog, am fost. si tot nu am facut ce a zis mama. ce face socruella nu sunt dovezi de iubire. nici macar pt fiul ei.

2. me Says:
April 22, 2010 at 11:08 pm

Asa e
Eu ma indoiesc ca ar fi iubit vreodata pe cineva, in afara de imaginea proprie reflectata in oglinda din baie.

3. shmeny Says:
June 15, 2010 at 9:19 pm

ba, jur pe parnaie ca nici macar nu stiu ce e aia voluntari. nascut si crescut in bucuresti. e ca pieptanari? buuuuuuun. acum destui ani (vreo 8, cred) merg cu un prieten la casino la marriott, ca ne-am gandit noi ca cu un milion joci destul la black jack, pe miza minima, cat sa te imbeti satisfacator. asa a fost. mai mult decat satisfacator. bordura de beti eram. si plecaram cu masina omului, pe vremea aia o dacie daramata. si ca sa n-o lungesc, cand am trecut a treia oara pe langa aceeasi biserica, dupa cateva injuraturi de mama de fiecare, oprim sa intrebam un taximetrist cum iesim de unde cacat ne aflam. “meserie, cum ajungem si noi la muncii? la ce ma, la muncii? ba, sunteti in pieptanari. in ce ma? ce pula mea e aia pieptanari? ba, o luati stanga-dreapta-dreapta-dreapta-stanga…. sef, noi suntem beti manca-ti-as, zi-ne si tu cum ajungem la o chestie mega cunosuta si de acolo vedem noi. pai unirii e ok? da. luati-o drept si tineti drumul cand o ia in dreapta. merci meserie, bahtalo!”. deci cam asa imi imaginez si voluntariul. macar berceni stiu unde e. daca il stiti pe unu gorila sa-i ziceti ca e oarecum muist, ca din cauza lui mi-am luat cea mai crunta bataie din viata mea.

4. jimerino Says:
June 15, 2010 at 9:19 pm

si apropos, sper ca nu banuiai ca si-a luat shmeny bataie in berceni. io, io!

SoCruella - A Hate Story VIII

2010-04-13T17:21:00.000-07:00

Iar Luna de Miere în Mai la Paris nici telefoanele zilnice ale Socruellei nu o putut-o întuneca (nici amintirea expresiei ei de înmormântare de la nuntă – dacă nu mă plăcea, de ce ne-o mai fi sunat? şi nici, că am şi uitat să vă povestesc, durerea pe care am simţit-o, văzând-o pe Socruella, femeie ce numai săracă nu este, golind repejor paharele de şampanie lăsate de invitaţi pe masă la plecare după prânzul ulterior cununiei civile şi răspunsul dat consortului ce i-a atras atenţia: „Şi ce, le mai bea cineva? Să nu se irosească!”)

Ţârâită la mobil în fiecare ziulică, la diverse ore, credeam atunci încă, în naivitatea-mi, că intimitatea este un concept străin Socruellei (şi progenitoarei ei), explicându-mi astfel, continuitatea şi sistematicitatea telefoanelor şi sms-urilor domniilor lor odată întorşi acasă (din ce în ce mai deranjante, de care ne puteam apăra fragil doar, închizându-ne şi silenţuindu-ne mobilele, atacaţi însă la sfârşitul zilei de patetismul mesajului „Vai mamă, vreau să ştiu doar dacă sunteţi bine!” – de ce n-am fi fost bine de la o oră la alta, de la o zi la alta, nu am putut niciodată spune, dar speranţa Socruellelor că, în mod misterios, Ăl de Jos le va asculta rugile şi un tractor va trece meticulos pe trupul nurorilor lor înainte-înapoi-înainte-înapoi-înainte-înapoi-înainte-înapoi, moare, desigur ultima; în fond, locuiam într-un neighbourhood periculos – cu câţiva ani în urmă, o doamnă fusese lovită pe trecerea de pietoni atunci când mergea să ia pâine, speranţele Socruellei nefiind astfel complet nefondat).

„Când veniţi pe la noi?”; „De ce nu veniţi pe la noi?”; „Vai, dar de când nu aţi mai venit pe la noi!”; „Dar de ce nu veniţi pe la noi?”; „A, dar ce faceţi în weekend, de nu veniţi pe la noi?”; „A, mergeţi undeva? Dar de ce nu plecaţi de la noi?”; „A, dar de ce nu veniţi la noi când vă întoarceţi?”; „A, dar în timpul săptămânii de ce nu veniţi pe la noi?”; „A, aţi venit pe la noi? Dar de ce nu dormiţi la noi?” (c’mon, doar locuim în acelaşi oraş! de ce am dormi la voi ?!?); „Vai, dar de când nu aţi mai venit pe la noi!”

Între noi fie vorba, doar două lucruri sunt mai rele decât o Socruellă: să locuieşti în acelaşi oraş cu Socruella, sau (Doamne, îţi mulţumesc că de beleaua asta m-ai ferit!) să locuieşti în aceeaşi casă cu Socruella.

Nici o grijă, însă! Socruella a încercat să lucreze la acest proiect: „M-au întrebat azi doamnele de la contabilitate cum de am fost de acord că mi s-a căsătorit băiatul (WTF !?!) şi de ce nu veniţi să staţi cu noi (WTF ?!? Am eu multe defecte, dar autodistructivă şi sinucigaşă nu m-a făcut mama!!! NU! NU! NU!)” Mai interesant este că „doamnele de la contabilitate” s-au jurat ulterior că nu ar fi făcut astfel de sugestii răuvoitoare. Jurându-se pe viaţa copiilor şi nu pe a soacrelor, eu propun să le dăm crezare

Original comments:

1. shmeny Says:
April 13, 2010 at 2:36 pm

sugestive imagini
am devenit fan pe fata al acestor povestiri. le astept ca pe marul copt.
pai doamnele de la contabilitate or fi intrebat si ele ceva dragut, dar a tradus dansa totul. or fi zis “vai ce frumos, si cum a fost la nunta?”

2. me Says:
April 14, 2010 at 7:19 pm

Multumesc
Exact! Asa cred si eu: oamenii nu isi permit, la aflarea unei astfel de vesti (care se presupune a fi un motiv de bucurie), sa te ia la rost si sa faca sugestii “rauvoitoare”

3. VirtualKid Says:
April 16, 2010 at 9:20 am

te felicit pentru originalitate.
la tine am auzit pentru prima data de “Socruella”.
ar trebui sa vezi daca este protejata la OSIM.

4. me Says:
April 19, 2010 at 1:58 am

Multumesc mult!
E o idee, poate as reusi sa scot bani din asta – ar fi si Socruella buna la ceva!

SoCruella - A Hate Story VII

2010-04-07T17:20:00.000-07:00

Nunta bătea la uşă. Până în ultima clipă, Socruella şi a ei mămucă şi-au manifestat nemulţumirile şi neînţelegerile faţă de ţinutele tradiţionale (româneşti-stilizate) pe care le-am purtat, organizarea nunţii în aer liber (urâm nunţile de „restaurant”), numărul restrâns de invitaţi (40 including family, şi aceştia fiind însă prea mulţi căci, numărând prietenii adevăraţi pe degetele unei mâini, ele se dovedesc întotdeauna prea multe).

Noi zburam pe norişorul roz.

Cu ocazia cununiei civile, preţ de câteva secunde, ne-a izbit expresia de durere răvăşitoare de pe faţa marmorată a Socruellei, am contrastat-o cu ochii înlăcrimaţi ai soţului Socruellei şi am uitat-o. Ziua nunţii o va fi regăsit deja preschimbată într-un rictus de fiere şi o privire grea (abia spre sfârşitul petrecerii se mai înviorase dansând cu un prieten… al mirelui), ce mă ocolea voit, dar arunca flăcări în jurul meu. Purta o banală pereche de pantaloni negri şi o bluză şi nu am înţeles niciodată de ce o mamă s-ar îmbrăca atât de şters şi de comun în ziua nunţii unicului fiu. Mama Socruellei purta şi ea o faţă verde-stacojie, încercând, cum-necum să provoace un scandal (în disperare de cauză, trâmbiţând invitaţilor că prietenele Socruellei sunt, de fapt, amantele soţului, iar, în marea mărinimie, Socruellea le aşează la masa de Crăciun). Soţul Socrullei, tăcut, uşor absent, fără a sorbi un pahar măcar, fără a lăsa să i se vadă bucuria ce credeam, în prostia mea, că îi stăpâneşte sufletul.

Cine să le vadă însă, cine să le audă, cine să le ştie pe toate?

Îmbătaţi de visul nostru adeverit, târziu ni le vom fi amintit pe toate, când, arătându-i câte unui prieten albumul de la nunta noastră, eram mereu întrebaţi: „Dar cine-i doamna asta aşa supărată?” Nici după nuntă, a doua zi, pregătindu-ne să zburăm la Paris, nu am înţeles pe deplin leşinul şi pretinsele palpitaţii ale Socruellei, plângând în intimitatea propriului dormitor că fiul „a părăsit-o” (după cum, grijuliu, i-a atras atenţia buna ei mamă), alinată doar de zvonurile că noi „nu ne-am înţelege atât de bine”, sau chipul, acum pământiu al progenitoarei Socruellei, privirea-i fixă, cu furii, whiskey-ul cerut şi ţigara scrumată în farfurie (săraca bătrână de 75 de ani, bolnavă de inimă, leucemie şi încă vreo unş’pe mii de boli).

Şi am zburat la Paris…

Original comments:

1. Una Says:
April 8, 2010 at 11:49 am

Cristos a inviat!
Abia astept continuarea, imi faci zilele interesante, citindu-te. Sper ca Parisul a fost la inaltimea fericirii voastre. Ce bine ca ati plecat din tara asta in care soacra ta, impreuna cu licuricii din juru-i, n-avea destul oxigen de respirat..Doamne, o sa am un baiat, oare asa de mult cretinsim o sa acumulez si io pana la insuratoarea lui?! (nu l-am nascut inca)

2. me Says:
April 8, 2010 at 3:16 pm

Adevarat a Inviat!
Multumesc mult!
Felicitari pentru baietel! Este o veste extraordinara!
Eu cred ca multe depind de felul in care ne raportam la copii si la rolul de parinte (sa intelegem ca rolul acesta nu este unul de judecator, ci de indrumator), precum si de “materialul uman” din care suntem construiti (sincer, am mari indoieli ca oamenii buni si frumosi se transforma peste noapte in monsters-in-law).
De asemenea, eu nu cred in “mitul sacrificiului” (mit ce aduce dupa sine pretentia “recunostintei vesnice”, in numele careia, odata copilul adult, i se vor face uns’pe mii de reprosuri – “Eu m-am sacrificat sa… si acum tu vrei sa te insori?!?”, “Eu m-am sacrificat sa… si acum tu pleci in strainatate, sa nu aiba cine imi da un pahar de apa la batranete?!?”). Sigur, orice mama face “sacrificii” pentru copilul ei (sculatul in miez de noapte nu-i usor, cu siguranta!) dar aceasta nu inseamna ca mama trebuie sa isi sacrifice orice placere sau bucurie in numele copilului. Sunt o groaza de lucruri (cele mai multe absolut nevinovate) pentru care o tanara mama poate fi judecata de ceilalti – daca le face, de ce le face, daca nu le face, de ce nu le face (de ce (nu) alapteaza, de ce (nu) foloseste scutece nu stiu de care, de ce (nu) merge la un film, de ce (nu) se intoarce repede la job, bla-bla-bla) Stii, toate acestea sunt prostii: eu cred cu tarie ca un copil este fericit, daca si numai daca parintii lui sunt fericiti. So don’t push yourself to do something that would make you unhappy! (chiar daca “binevoitorii” iti vor spune ca “asa trebuie sa faca o mama buna”) You know the best!

3. me Says:
April 8, 2010 at 6:16 pm

PS: E geniala faza cu licuricii! Am ras la nebunie!

4. shmeny Says:
April 8, 2010 at 6:34 pm

sper din toata inima ca acum sa scrii distantata si relaxata. nimanui de pe lume nu i-as dori asa ceva, desi maica-mea de pilda este o fire dificila si a trebuit/trebuie sa-i fac fata EU, nicidecum iubitul. din cauza asta sa stii ca nici nu prea am amestecat-o cu dragutii mei. mi-a fost frica de scantei.
Una,
felicitari pentru baiat! cand vine pe lume?

5. me Says:
April 8, 2010 at 11:58 pm

Shmeny, iti multumesc mult de tot. Incerc sa ma distantez, sa privesc totul cu umor si, odata asternut pe hartie (tastatura), sa ma eliberez de orice amintire neplacuta. Scrisul meu e, buna parte, terapeutic. Incerc sa scriu constant, nici prea mult, nici prea putin, uneori mi-e greu sa ma opresc, alteori mi-e greu sa incep, sa le adun pe toate dintr-un trecut pe care, constient, incerc sa il uit.
Si, totusi, suntem doar la etapa transee! Practic, sangele nici nu a tasnit inca…
Imi pare rau de relatia cu mama ta. Si mama mea e personaj… de poveste Ce a facut ea, desi mai putin grav decat ce a facut Socruella in cele din urma, a durut totusi mai tare. Poate ar trebui sa ii pastrez aventurile pentru un roman!
PS: Stii, anul trecut, dupa ce se lansasera primele rachete ale artileriei grele, imi faceam curaj citind un forum despre soacre! )

SoCruella - A Hate Story VI

2010-03-30T17:19:00.000-07:00

Cu o zi înainte de a ne dărui unul altuia sub semnătură şi sub blasgovolirea statului (căci a familiei, după cum vă veţi convinge şi singurei, dacă nu aţi făcut-o până acum, lipsea cu desăvârşire), my better half a primit următoarea misivă, în original de culoare roşie (greşelile gramaticale îi aparţin semnatarei):

Iubitul meu copil, [ă?]

de maine incerc sa ma gandesc la tine mai ales ca la iubitul meu fiu.[dar până acum ce te-a reţinut?]

Iti multumesc adanc pentru toti cei 28 de ani in care am fost constant cea mai importanta femeie din viata ta. [WTF??? îi mulţumeşti că nu s-a căsătorit până acum? asta e din seria “Eu sunt buricul lumii?” ţi-e frică că o să îţi fure noru-ta din buriceală?]

Stiu ca si de acum in colo imi vei pastra statutul de unicat, [într-adevăr! mama-i doar una, zice înţelepciunea ancestrală]

dar te vei trezi cu doua cele mai importante femei din viata ta.[obiectez! “cea mai importantă femeie din viaţa mea” nu poate fi o mulţime cu două obiecte iar însurătoarea este prea bine cunoscută drept momentul ce instaurează nevasta în înalta demnitate de “cea mai importantă femei”]

Cum eu stiu bine ca in tine dragostea poate sa fie un isvor continuu, daca il ingadui, [cum adică “dacă”?] stiu bine si ca nu concurez cu nimeni pentru acest loc [care loc? şi dacă ştii “bine” că nu concurezi cu nimeni atunci de ce trebuie să faci această precizare?] , prin urmare nu fac decat sa ma bucur de faptul ca voi avea si o fiica. [în facultate am curs de psihanaliză unde am învăţat câte ceva despre afirmaţiile cu un conţinut pozitiv intenţionat, exprimat însă prin negaţii, nu era de bine!]

Sper ca iti poti uneori readuce in minte clipele in care erai mai ales copilul mamei [sigur, doar se ştie că oricărui bărbat în focul tinereţii îi place nespus să îşi amintească de vremurile în care era “copilul mamei”], clipele foarte calde si foarte frumoase pe care le vom mai trai, dar altfel [sincer, my better half, eu îmi doresc multe, dar nu să te văd în rolul de “copil al mamei”; “altfel” adică cum? deranjaţi de nevastă?]. Iti doresc sa regasesti aceste clipe in copiii tai. [dar pe noi ne-ai întrebat de ne dorim au ba copii?]

Fiindca am si eu nostalgiile mele dupa vremurile cand eram inca mama tanara, iti trimit in attachement ceva tare frumos, legat de o amintire comuna, tare draga. [în attachment se afla o prezentare în powerpoint ce circula în acea vreme pe internet; I really didn’t get the point]

Te iubesc din tot sufletul meu! [it’s just me or it’s a mistress sound in this?]

Original comments:

1. shmeny Says:
March 31, 2010 at 10:02 am

sincer, nu stiu daca sa rad sau plang. nu vreau sa las nici talentul evident la o parte si pentru asta te aplaud. somehow, imi doresc sa nu fie adevarat tot ce scrii aici, ci sa fie numai o poveste. dar stiu ca e realitate. nu e treaba mea sa ma bag in familiile altora, ca si a mea e destul de fucked-up, dar te felicit ca ai rezistat. cu interes, ca e mult spus placere, astept aventurile urmatoare.

2. me Says:
April 1, 2010 at 12:15 am

Multumesc! Stii, cand ma uit in urma, nici eu nu inteleg cum am rezistat. Eram mai naiva, mai prostuta, mai increzatoare. Amintindu-mi de toate acestea, altfel le inteleg si le interepretez acum. Intr-un fel, mi-e dor de partea acea mai naiva din mine, stiu ca-i semn de maturizare, dar uneori e atat de trist sa te maturizezi!

3. Una Says:
April 1, 2010 at 8:53 am

Draga Mira,
Tocmai ce te-am descoperit din blog-ul Amaliei Nita.
Imi place cum scrii, pe mine nu ma prea amuza ce ti-a fost dat tie sa traiesti.. Viata a fost cu mine si continua sa fie, inca, generoasa ,iar mama sotului meu este o dulce si o superba, ne rasfata cat poate si as fi distrusa de i s-ar intampla ceva.E viguroasa, dar are peste 65 de ani..
Dar ma uit in jur la prietene, citesc ce scrii tu si vad ca nu ”normalitatea” e asta pe care-o am eu, ci aversiuni si mizerii umane intre soacre si nurori.Psihologic probabil ca se explica genul asta de comportament al femelei mamifer..
Sper din tot sufletul ca tu si ur better half aveti impreuna viata frumoasa pe care v-ati dorit-o mereu. Toate cele bune:)

4. me Says:
April 1, 2010 at 7:24 pm

Bine ai venit, Una! Iti multumesc din inima pentru urari si dorinte!
Ma bucur mult sa aflu ca exista si soacre ne-So-Acre! Esti o norocoasa! Si o inteleapta (am mai prins veste rar de soacre bune, dar nu erau apreciat de nurorile lor – SoCruella este, de fapt, un exemplu la randul ei in acest sens)!
Mi-as fi dorit si eu o altfel de soacra, mai ales ca relatia dintre mine si propria mea nu a fost una excelenta (ei placandu-i-se sa se considere mai degraba “sora mea mai mare”). Asteptarile mele nu au fost neaparat nerealiste: SoCruella este o femeie foarte educata, feminista declarata etc. Si totusi…
Desi nu as fi indraznit niciodata sa sper ca as putea avea o soacra care sa imi fie prietena, sa ne ajuta si sa ne sustina in ceea ce vrem sa facem (pur si simplu, sunt mai ghinionista de felul meu), am crezut ca pot avea macar o soacra care sa ma respecte (si, in consecinta, sa ma lase in pace!) Se pare ca am fost, din nou, prea increzatoare…
Cel mai trist este ca ceea ce ai vazut pana acum sunt, de fapt, nimicuri, in comparatie cu cele ce au urmat
But let’s cheer up si sa mai glumim un pic!
Toate cele bune si tie!

SoCruella - A Hate Story V

2010-03-27T17:19:00.000-07:00

Se spune că orice naş îşi are naşul. Să nu credeţi însă că acesta-i şi cazul Socruellei. Viaţa a blagoslovit-o cu o soacră ce nici dă-te mai încolo nu-i zice, nu are niciodată nevoie de nimic şi o iubeşte ca pe ochii din cap (numai de câte ori nu m-a sunat pe mine să mă roage s-o vizitez pe Socruella că-i şi ea săraca singură, adăugând mereu: „Da’ să nu-i spui mamă că eu te-am rugat…”) Desigur, Socruella o urăşte de moarte, inventează tot felul de istorii de acum treizeci de ani, şi din „patologic de zgârcită” (patologicul ăsta e un cuvânt preferat al Socruellei) şi „proastă sub nivelul mării” nu o scoate. Vedeţi dumneavoastră, Socruella a dezvoltat o teorie, cu scopul de a-şi scoate progenitoarea în evidenţă: progenitoarea ei îşi bagă nasul cu vigilenţă în treburile mari sau mici ale altora, fiindcă îi deşteaptă! Soacra ei este doar prea proastă pentru a-şi băga nasul în ulcioarele celorlalţi.

Apropos, să nu credeţi că eu am scăpat de vigilenţa mamei Socruellei. Am auzit-o odată când îi dădea raportul fiică-sii: „[Mira] a stat în sufragerie cu [soţul Socruellei] şi tare râdea. N-am mai auzit-o aşa râzând. Cu noi, n-a râs niciodată atât de mult. Tare bine trebuie că se înţeleg ei doi…”

O vreme, l-am compătimit pe soţul Socruellei, mai ales auzind avertismentele consoartei: „Dacă o aduce pe soacră-mea să stea cu noi, eu divorţez!” (păi bine, madam, bărbatu-tău de ce nu mai divorţă când tu o aduseşi pe mă-ta?) „Doarme cum şi-a aşternut, şi nu şi-a aşternut de ieri, de azi, ci de ani şi ani de zile,” mi-a spus însă mai tânărul şi mai înţeleptul său frate, şi o ştii el ce o ştii.

Să ne întoarcem aşadar la povestea noastră. Pregătirile de nuntă erau în toi, când…

SoCruella - A Hate Story IV

2010-03-25T17:18:00.000-07:00

Vă mai amintiţi frumoasa poziţie obiectivă a Socruellei faţă de blestemăţiile progenitoarei ei? Am uitat să vă spun: odată cu pregătirile de nuntă s-a transformat subit într-un „Vai, dragă! Mama e o femeie atât de bună! (despre cine vorbim ?!?) Şi, în fond, ce te deranjează de fapt? Atunci când te căsătoreşti cu un om, te căsătoreşti cu toată familia lui!” (să mori tu ?!?)

De-a lungul timpului, nu doar mie mi-a purtat însă zâmbrele mama Socruellei, un client mai vechi fiind chiar soţul Socruellei. „M-ai părăsit pentru un bărbat!” i-a reproşat Socruellei progenitoarea ei. „Eşti Diavolul!” şi-a luat în primire ginerele. Dar nici teama de Diavol nu a oprit-o, proaspăt văduvă, să îşi facă fuguţa geamantanele şi să năvălească în casa ginerelui pentru a lucra temeinic la opera de soacră. Concediul îşi lua doar pe timpul verii, când se retrăgea în satul de baştină pentru a se mai odihni niţel.

Sub pretextul de a o face să îşi prelungească aceste şederi spre liniştea tuturor, Socruella a investit o sumă frumuşică de bani în achiziţionarea şi decorarea (de personal specializat, nu de orişicine!) a unui apartament în Hunedoara, oraşul din apropiere. Curios lucru! Odată apartamentul cumpărat, mama Socruellei a început să petreacă şi mare parte a verilor în Bucureşti! Iar în rarele momente în care lipsea de la băgat nasul în trebşoarele altora, urlat, ameninţat sau văitat ce bătrână şi bolnavă este ea (lucruri pe care şi le aminteşte strategic, de câte ori nu îi face cineva pe plac; dealtfel, singurică observai, atrăgându-mi privirile de foc ale Socruellei care şi-a înghiţit limba, că de răspuns nu avea ce să îmi răspundă, că pe plaiurile hunedorene tare sănătoasă e mămiţica ei), Socruella îi telefona grijulie zilnic şi ofta: „Vai, mi-e dor de mama…” (de unde am tras noi concluzia că Socruellei îi place la nebunie să petreacă timp cu nebuna şi răutăcioasa ei mamă, de altfel, cel mai bun partener de bârfit de noră posibil!)

Cine locuieşte în apartament? Este folosit de Socruella, în calitate de retreat hotel, lungi perioade din an, când progenitoarea ei rămâne, desigur, în Bucureşti, ţinându-şi ginerele sub strictă supraveghere: „Acum că a plecat [Socruella] o să vii direct acasă de la şcoală sau o să te duci pe la vreo amantă?”, „Ai fost la masaj? La masaj unde sunt femei ?!” Să nu credeţi că omul stă liniştit măcar pe budă: „Am venit să văd ce faci!”, intră vigilentă bătrânica peste el în toaletă. Iar Socruella îi ţine, desigur, isonul mămiţicii sale, telefonându-i soţului care încerca să tragă un pui de somn: „Te-ai dus în dormitor iar mama este foarte tristă, se simte neglijată, crede că eşti supărat pe ea. De ce nu ai rămas să stai cu ea de vorbă?”

Cine este însă soacra Socruellei?…

SoCruella - A Hate Story III

2010-03-23T17:17:00.000-07:00

Cum a început războiul? Etapa Tranşee

Aniversând şase luni din seara în care ne-am cunoscut, my boyfriend boomed out The Big Question. M-am gândit oleacă, am glumit niţel şi am spus „Da!”. Şi iată-ne aruncaţi în aventura nebună de a pregăti o nuntă în 60 de zile (remarcaţi, vă rog, felul în care my better-half se îndepărtează în această istorie personală de la identitatea de fiu al Socruellei, la cea de partener la bine şi la rău al persoanei mele – identitate ce finalmente îl va asimila cu cea de duşman al Socruellei, cu fiecare pas pe care el îl face spre întemeierea propriei familii).

Rochia!, hârţogăraie, analize, altă hârţogăraie, Rochia!, meniuri, liste de invitaţi, croitori, magazine, prieteni, Rochia! În iureşul primăverii noastre, nici nu am luat în seamă: reacţia Socruellei la aflarea Marii Hotărâri („Vai, dar credeam că voi sunteţi împreună doar aşa!”) şi adânca depresie în care a alunecat (soţul Socruellei trăgându-ne, de altfel, de mânecă, să ne-o arate), replicile ei dispreţuitoare („Vai, doar nunta nu e evenimentul vieţii voastre!”), dorinţa, de neînţeles atunci pentru noi, de a-şi invita o prietenă care să fie „sufletul şi inima nunţii” (asta-i mireasa, cucoană!), ofertele amabile („O să vă fac eu un program pe zile cu ce puteţi face în luna de miere” – şi ce alte programe ne mai faci tu, drăguţo?) sau pe mama Socruellei, ce urla înnebunită blesteme şi ameninţări contradictorii („Se însoară ca să mă omoare pe mine!” ori „Mă arunc de la balcon dacă se însoară!” – păcat doar că locuia provizoriu într-o căsuţă fără etaj în satul de baştină), toate acestea împletite cu nişte laude constipate („De când sunt împreună, [my better half] ne vizitează mult mai des/se poartă mult mai frumos cu noi” spunea Socruella; „WTF, zicea el, nici mai des nu-i vizitam, nici mai frumos nu mă purtam”, dar hey! acestea sunt doar mici mostre ale celor două obsesii socruellistice ce aveau să ne otrăvească încet, încet, încă multe zile: „vizitează-ţi des părinţii”, „poartă-te frumos părinţii” – merit aplauze! atât de rău îmi zgârie cuvintele ăstea neuronii fragili, încât mă şi întreb cum am avut puterea să le scriu acum, literă cu literă!) sau cu declaraţii de iubire şi efuziuni sentimentalo-patetice mincinoase: „Vreau ca mama ta să îmi fie ca o soră!” (serios, madam? da’ nici nu o cunoscuşi pe mama! iar cu soru-ta eu nu am auzit să te fi întâlnit vreodată!); „Vreau să fim toţi o familie (odată soarele sus pe cer şi aburii alcoolului risipiţi din seara precedentă, Socruella avea să îşi cheme fiul: „Hai, mamă, să ne întâlnim doar noi doi!”); ” Vreau să îmi fii ca o fiică!” (mersi fain, da’ eu am semnat pentru altceva!)

Rămâneţi pe aproape însă şi o să aflaţi ce înseamnă „fiică” şi „familie” în limbaj socruellistic…

Original comments:

1. Anonymous Says:
March 24, 2010 at 1:43 am

Buna proza! Socruella e un personaj de urmarit!

2. Raluca Says:
March 24, 2010 at 1:49 am

Socruella mai traieste? ;;)

3. Anonymous Says:
March 24, 2010 at 5:02 pm

Socruella are haina din dalmatieni? Sau din nora?

4. me Says:
March 27, 2010 at 2:16 am

@Anonim 1: sper sa nu o iei exemplu!
@Raluca: “We had joy, we had fun/But…”
Ramai cu noi si vei afla!
@Anonim 2: Ei bine, eu cred ca are mai multe hainute din dalmatieni si tare si-ar dori sa varieze. Dar nici eu nu-mi dau pielea asa usor!

SoCruella - A Hate Story II

2010-03-20T17:00:00.000-07:00

Cum am cunoscut-o pe Socruella?

Am cunoscut-o într-o zi înnorată de toamnă, cu ocazia prânzului duminical, parte a programului de dating pe care îl inaugurasem cu câteva săptămâni în urmă cu unicul fiu al domniei sale. Socruella mi-a lăsat impresia unei persoane calme şi echilibrate, deşi uşor anti-socială (no smiles, man!)

Nu voi uita niciodată, desigur, invitaţia de a mă aşeza la masă: „Te poţi aşeza oriunde, de pildă, acolo!”, arătătorul cu unghia murdară (de pământ, după cum aveam să aflu ulterior, doamna respectivă pretinzând că ar fi pasionată de grădinărit), indicându-mi cu exactitate un anumit loc. Episodul s-a repetat odată cu servirea cafelelor în complexul alăturat de fotolii-canapea-măsuţă. Nu voi uita nici turul casei la care am fost supusă, Socruella insistând la un moment dat în mod deplasat să îmi arate un certificat de autenticitate al nu ştiu cărui tablou (?!?) sau aspectul grădinii minuscule (şi al cartierului, dar neam de vedeai altceva în afară de nişte garduri şi tufe golaşe!) de la etaj (etajul fiind 1, să ne înţelegem!). Mi-a sărit însă în ochi mulţimea impresionată de ciori ce îşi făceau de lucru pe acoperişul casei. Ştiau ele de ce… (My better-half mi-a spus că sunt atrase de cadavrele fetelor prezentate Socruellei anterior, dar zău de l-am crezut!) De asemenea, nu voi uita cum Socruella, în discursu-i alunecos, însăila laude la adresa fostelor unicului fiu al domniei sale (la timpul respectiv, desigur, nu le suferise pe nici una).

Şi-au mai dat concursul: soţul Socruellei, prietenos, afectuos şi inofensiv, mască ce avea să o mai păstreze încă ani (deşi, la acel moment, se prezentase deja la instituţia unde îmi făcusem studiile să se intereseze de situaţia mea şcolară ?!?) şi mama Socruellei, ce poza perfect în rolul de bunică blândă şi simpatică: „Vai, cât eşti de frumoasă!” (Aici ar trebui să spun: Which I’m not, but it’s always nice to hear it! )

Filmuleţul familiei liniştite a mai rulat o vreme, petrecând împreună sărbătorile de Crăciun (primind chiar o agendă veche, un maimuţoi de parbriz, eu neavând maşină, şi un tester de fond de ten – testerul este specialitatea de dar a Socruellei); apăruse însă o anumită presiune de a-i cadorisi de câte ori îi vizitam (chestie absolut killing pentru bugetul meu sub minimul pe economie), de a spăla vasele după masă (chipurile, după model american! Aveam să aflu mai târziu, locuind pe tărâm american, că aceasta era, de fapt, model de scuză de european leneş) sau de a îi da bip din două în două ore, respectiv de a îi răspunde la telefon din patru în patru, atunci când ne aventuram în câte o excursie în afara Bucureştilor!

Bruiaje de peliculă au apărut odată cu Noul An, atunci când eu şi unicul fiu al domniei sale am decis să atacăm următorul nivel şi să ne mutăm împreună. Mama Socruellei a început să poftească neinvitată la reşedinţa noastră, să verifice spre a critica starea de curăţenie şi, în câteva săptămâni, să mă asimileze Diavolului profitor şi plin de interese ascunse ce a apărut pentru a-o înstrăina de preaiubitul nepoţel şi a-i păpa acestuia bănuţii (Într-adevăr, întotdeauna am mâncat mult, meniul preferat în acea vreme constând într-o ciorbă de burtă cu smântână şi ardei iute, tochitură de porc cu mămăliguţă şi papanaşi cu dulceaţă )

Socruella, femeie puternică întru rău, păstrează o frumoasă poziţie obiectivă, distanţându-se evident dar aparent, desigur, de progenitoarea ei până când….

Original comments:

1. corinamirela Says:
March 26, 2010 at 11:28 pm

Un zambet si un salut cald din Elvetia- am citit cu placere din blogul tau! Alice are dreptate…Toate cele bune! (Din intamplare sunt si eu din Hd

2. corinamirela Says:
March 26, 2010 at 11:30 pm

Te-am trecut pe lista mea de preferati- daca-mi permiti.

3. me Says:
March 27, 2010 at 2:58 am

Bine-ai venit! Iti multumesc din inima pentru apreciere!
(cu hunedorencele nu am nimic – doar cu Socruella si a ei mama!)

4. me Says:
March 27, 2010 at 3:02 am

DECORina este superb!

SoCruella - A Hate Story I

2010-03-12T17:31:00.000-08:00

Cine este Socruella?

Socruella a fost născută sub formă umană cu aproximativ cincizeci şi cinci de ani în urmă, prin unirea pământească a una bucată reprezentat mascul, una bucată reprezentat femelă, ambii concurând la concursuri tip Cartea Recordurilor, secţiunea defecte.

Socruella se bucură de o moştenire naturală bogată a neînumărate trăsături negative, printre care proeminente vor fi: ura, gelozia, posesivitatea, zgârcenia, arta intrigilor şi a minciunilor ordinare, consumul zilnic de alcool în combinaţie cu antidepresive (Zoloft-ul, cireaşa de pe tort.) Lupa microscopică nu te ajută defel să îi descoperi vreo calitate, ursitoarea cea bună fiind probabil scoasă din schemă încă de la început.

Original comments:

1. shmeny Says:
March 19, 2010 at 6:01 am

de-abia astept continuarea

2. me Says:
March 19, 2010 at 3:09 pm

daca ai stii ce te asteapta J